Mi-am salvat seful de grupa de la moarte

Era o zi torida. Glumesc.

Am mers la The Codex și trebuie să vă mărturisesc: abia așteptam să încerc noua cameră. Am fost de-a dreptul uimită de Secret Society și de Challenge Rooms, dar se pare că Sergiu și Catrinel mai au mulți ași în mânecă. Așa am ajuns la The Curse. Și ce m-am distrat!

Am așteptat lansarea unei camere noi la Codex de ceva vreme, pentru că după cum am spus, Secret Society era în topul preferințelor mele în materie de escape. Deci am ajuns acolo cu mari așteptări si foarte nerăbdătoare, însoțită fiind de: Malaez, Alin, Emil și Marin. Da, da… iar sunt singura printre băieți, știu!

Ne așezăm frumos la măsuța de afară și ne punem la ascultat de reguli. Cred că au fost cele mai lungi minute din viața mea pentru că, după stilul cu care m-am obișnuit deja, băieții erau cu glumele și nu o prea lăsau pe Catrinel să vorbească și Ana fierbea! Într-un final, aflăm și noi regulile și POC POC POC- jocul deja depășește nivelul unei camere obișnuite.

Aceasta este povestea camerei direct de la sursă:

De peste un sfert de secol, micul orăşel Castlemaine se luptă cu un blestem îngrozitor. În încercarea disperată de a-l salva, sute de oameni au sfârşit fie morţi, fie prizonieri pe vecie. Singura speranţă stă în recuperarea unei formule magice, însă aceasta este închisă în palatul Vrăjitoarei Zendaya şi protejată de incantaţii puternice.
De vei decide să paşesti în misterioasa încăpere, doar ajutorul celor pe care îi aduci cu tine îţi va permite să te fereşti de pericolele care te pasc la tot pasul. Cu toate acestea, şansele ca toţi să scăpaţi cu viaţă scad cu fiecare minut care trece… Vei reuşi să salvezi oraşul, echipa ta sau doar pe tine însuţi?

Acum să vin cu explicațiile și cu felul în care evoluează jocul. La început, pentru că aveți o singură amuletă protectoare, trebuie să alegeți un membru al echipei care să intre în cameră și să găsească restul amuletelor pentru a le permite intrarea în cameră tuturor.

În cazul nostru, eu am fost delegată să intru prima. Cred că a fost și un avantaj pentru că am găsit imediat și licoarea salvatoare. Ah, da licoare salvatoare, să vin cu detalii: scopul vostru este de a salva orașul, dar dacă nu găsiți poțiunea magică, o să muriți la finalul jocului. Eu am găsit două și așa l-am salvat și pe Malaez de la moarte.

Probleme sunt foarte, foarte, foarte faine! Mi-a plăcut, nu am simțit deloc cum a trecut timpul, voiam să mai rămân pe acolo și acum iar aștept o nouă cameră de la The Codex.

Go, go, go! Promit că merită.

Mătăsari 21 A

Am intrat intr-o fabrica din 1917

…și am și evadat!

Am fost la Escape Bucharest cu Alin, Malaez, Șerban și Emil. Ajungem acolo, greșim etajul… doar nu nimeream noi din prima! Intrăm, ascultăm povestea și regulile și suntem gata de a intra în fabrică.

Unde ce să vezi… căldură mare, mare, mare! Că de… doar suntem într-o fabrică veche, nu avem orice condiții. Începem noi să căutăm prin cameră, descoperim ce descoperim, dar ne cam blocăm. Băieții încep cu ale lor vorbe urâte, eu mor de cald și Emil e singurul care încă mai e calm.

De ce povestesc toate astea? Păi a fost o evadare nu tocmai plăcută pentru mine. Nu am m-am simțit prea bine și m-am așezat puțin pe jos când…. hop-țop văd un indiciu și reintrăm în joc.

După ce ne-am luptat și cu căldura și cu task-urile din cameră, am reușit să evadăm în vreo 57 de minute.

Am găsit în un puzzle pe care nu l-am mai văzut inainte, mi-a plăcut, dar l-a obosit puțin pe Șerban. Camera e foarte fain aranjată și nici holul de primire nu dezamăgește.

Pe scurt, cam asta a fost experiența mea într-o fabrică.

Pentru mai multe detalii, click aici.

Mi-am luat pisica din Star Wars!

Trebuie să recunosc că încă de pe vremea când eram chiar mai mica decât sunt acum îmi doream o pisică. Dar nu orice pisică, trebuia să îndeplinească o singură condiție: să fie mică. De ce să fie mică? Ca să se învețe cu mine și să mai iubească pe mine, muhahaha.

Au trecut vreo 20 de ani, 2 luni și 18 zile când un #supererou a adus în viața mea un pisic mic și portocaliu! Pam-pam fericire mare! Acum Poe( așa îl cheama pe minunatul pisic) are vreo 3 luni și doar 3 saptamâni de când a fost adoptat.

Pregătirile pentru adopție au fost destul de lungi. Pisicul trebuia să ajungă mai devreme, dar nu s-a putut. Până atunci i-am bătut la cap în fiecare zi pe Malaez și pe Alin cu viitoarea mea nouă jucărie. O prietenă m-a sfătuit despre alimentație. Degeaba mi-a spus ea ce să aleg, că tot am stat în supermarket în fața unui raft cu mâncare pentru pisici vreo 30 de minute. Nu asta ar fi fost problema, dar după am aflat că există și mâncare uscată și umedă și reward.

Problema numărul doi: ce culoare să aibă litiera și lopățica și cam cât de mari să fie, dar nisipul trebuie să fie parfumat, și juăcriile să fie cu clopoțel sau fără? Trecut și peste asta.

Trecem la partea serioasă în care luăm pisicul. Ajungem țup-țup la locul cu pricina. Prindem unul dintre pisici( adică dintre cei doi motani, să ne înțelegem), dar nu era ăla bun. Prindem al doilea pisic, Ana îl ia în brațe pe pisic. Pisicul miau-miau- cine e fata asta și ce vrea de la mine?- , găsim cutie, punem pisicul în cutie și plecăm de la Fetești( locul de unde am adoptat pisicul) la București.

Drumul a fost destul de liniștit, fără prea multe miorlăieli și altele. Ajungem acasa. Desfacem mâncarea pisicului, îl hrănim și de aici începe marele răsfăț al animalului.

Problema a fost că prima noapte a lui Poe nu a fost una prea fericită. Animalul a plâns cam….hmm.. toată noaptea. Și era atât de lipicios încât dacă adromeai puțin cu mâna pe el fără să-l mângâi…hop începea iar jalea.

Am trecut cu bine și peste primele nopți nedormite, Poe s-a mai acomodat. Cu timpul a scos și codița dintre picioare și acum aleargă și alunecă fericit pe gresie.

Ce face Poe acum? Și cum se simte el în noua familie?

Funcționează foarte bine pe post de ceas deșteptător și știe întotdeuna unde sunt cheile mele.

E foarte fericit când ajung acasa și topăie prin toată casa… mie îmi place să cred că e pentru că mă place pe mine și nu prentru că ăla e momentul când primește mâncare.

E foarte gelos. Nimeni nu pune mâna pe mine fără să se bage el acolo. Trebuie să miroasă, să testeze… nu ma poate iubi așa oricine!

E foarte pofticios. Fură din farfurii. Orice ar mânca și oricât, când mă așez și eu frumos la masă. Hop-țop vine pisicu în brațele mele cu botul fix în mâncarea mea. Încă lucrăm la asta.

Nu se joacă deloc cu jucăriile lui, tot mai interesante sunt hainele mele sau orice alt lucru care nu ar trebui să atragă o pisică.

Toarce, toarce, toarce! de fiecare dată când pun mâna pe el…

Și cel mai important e că mă umple de energie… de fiecare dată când îl văd!

Ce trebuie să știi când îți iei un pisic? 

– nu trebuie răsfățat prea tare! (SERIOS… știu că e greu)

– trebuie făcută deparazitare și vaccin

– trebuie periat( de mic și se învață, vă salvați de mult păr ulterior)

– trebuie hrănit la timp și apa trebuie schimbată zilnic

– e foarte important pentru el/ea ca litiera să fie curată

P.S. Poe nu a scăpat de glumele lui Malaez.

Nota: acest articol încurajează existența oricăui animal de companie. 

Am evadat dintr-un vis

Nu, nu m-am trezit pe jos de dimineață. Nici nu m-am lovit sau altceva. Am fost la InsideOut Escape unde am intrat intr-un vis, din care am evadat la limită. Altfel cred că se transforma într-un coșmar: Malaez care s-ar fi văitat vreo 2 ore că nu am evadat și că i-am stricat lui nu ștu’ ce calcule și procentaje de evadare.

În fine, revenind la visul meu de acum câteva zile. Am trecut primul pas- lupta contra GPS-ului. Nu știu cum sau de ce iar a ajuns Emil să ne ghideze… deci a durat ceva până am ajuns.

Ajungem, intrăm, dăm peste Șerban, care ajunge prima dată în viață înaintea noastră( ne-a sunat de vreo 100 de ori până să ajungem!!!).Ajunge și Diana și gata. Ni se face introducerea cu: nu rupeți, nu spargeți, Emil nu e nimic în spatele tablourilor etc. Și gata. Intrăm în minunata camera.

Aici intervine partea interesantă, nu am intrat așa oricum, ci pe rând, cu ochii inchiși, fiecare într-un anumit loc. Apoi cum s-a deschis lumina, ne-am trezit într-un spațiu nou. Mie mi-a plăcut ideea, cu tot cu frica mea de întuneric, când am deschis ochii ne-am lovit de un decor din filmul Inception și eu auzeam doar “ moaaaamăăăăăă, cât de tare e!”

Începe cotrobăiala și de aici detaliile mele se opresc. Trebuie sa vă spun că puzzelul cel mai greu nu este la finalul camerei, ci pe la 60% din ea. Noi ne-am mișcat foarte repede pănă acolo, zic eu, dar ne-am împotmolit. Tips and Tricks atunci când o idee nu merge, trebuie să faceti pauză de la orice, doar câteva secunde. Schimbați perspectiva, mai citiți încă o dată indiciile, doar nu vă enervați…așa cum am făcut noi. Despre puzzle-uri…. sunt fain gândite, unul dintre băieții de la escape e inginer și cred că e și pasionat după cum arată camera…și-a făcut treaba bine!

Cu toate astea, am reușit sa evadăm pe la vreo 56 de minute… Mie mi-a placut camera! A fost ca un vis, dar unul frumos.

Pentru mai multe detalii click aici.

The journey is the destination

BloGbuster au un nou record

 

Da, da, stiu, în sesiune recordurile se fac la restanţe sau la note mari. Eu, împreună cu Malaez, Alin, Mihai şi Şerban am ales să spargem altfel de recorduri. Cred că ştiţi deja despre ce vorbesc. Am fost în vizită pe la RoomXcape, am acceptat provocarea de la A Catching Game  şi am stabilit un nou record de 28 de minute şi 27 de secunde.

Ajungem acolo la timp, fără să ne rătăcim, precizez asta, pentru că, după cum v-am obişnuit, uneori asta e etapa cea mai grea. Ana foarte fericită, vede un semn cu pisici, bucurie mare, mare, dar pisicile de la RoomXcape sunt scumpe la vedere şi au şi o poveste interesantă. Nu vă spun povestea, trebuie să o aflaţi singuri.

Trecem de la pisici, la evadări. Camera este pe cât de mică, pe atât de tricky. Spun de acum că este una din camerele mele preferate, aprope că mi-aş mai fi dorit să mai rămânem acolo căteva minute în plus. Primul pas pe care trebuie să-l faceţi când intraţi în cameră este să vă încercaţi norocul, la propriu! Nu o să vă dau mai multe detalii pentru că nu vreau să vă stric plăcerea jocului.

Puzzle-urile sunt gândite foarte atent, cu multe detalii care chiar fac diferenţa. Am întâlnit probe pe care nu le-am mai experimentat în altă parte, fapt care mi-a plăcut la nebunie! Există şi câteva efecte care adaugă un plus camerei, dar vă las le descoperiţi singuri.

Am mai spus că mi-a plăcut mult? Pe lângă felul în care este construită camera, cei de la RoomXcape primesc puncte bonus multe, multe pentru primire. Am găsit oameni puşi pe glume fix pe gustul nostru.

Mai multe despre RoomXcape aş vrea să vă spun, dar nu vreau să trec la spoilers. Ce mai staţi? Trebuie să încercaţi şi voi! Poate în scurt timp o să existe un nou record.

Pentru detalii şi rezervări, click aici.

 

Calatorii in Egipt la BOLTHAUS

Cred că dragii mei camarazi de evadări au aflat de dorinţa mea de a ajunge prin Egipt şi cred că ţin să mă facă fericită. Am fost la Bolthaus unde am pornit în dezlegarea blestemului regelui Tutankamon, pe urmele arheologului Howard Carter. Iar mi-a fost interzis să folosesc GPS-ul pe principiul „Lasă, Ana, că ştiu eu” ( cel foarte des folosit de Malaez, Şerban, Emil şi Alin) şi, ce credeţi? Ne-am învârtit puţin, doar puţin, pe lângă locul cu pricina. Chiar încep să cred că treaba asta cu rătăcitul e un fel de tradiţie… Cam ca ce cu Emil şi dărâmatul lucrurilor. Revenind la misterele regelui Tutankamun. Intră echipa veselă  în cameră ţup, ţup, ţup, ţup şi dă cu capul de perete. Ne-a luat ceva vreme să ne luminăm, dar după un start destul de greoi ne-am mobilizat destul de bine, zic eu.  Asta până la puzzelul final când, cum nu se putea atlfel, m-am lovit iar de încăpăţânarea bărbătească aia care începe cu „Ştiu io”. Am evadat, ce-i drept într-un timp record, dar cred că ne-am fi putut mişca mult mai bine. Am avut câteva momente moarte şi atenţia ne-a lipsit în unele situaţii, deci cred că recordul nostru nu va rezista mult timp. Despre cameră, am de spus doar de bine. Decorul foarte bine organizat, in sensul că te îţi inducea starea necesară în concordaţă cu tema camerei iar indiciile se integrează perfect şi nu sunt ostentative. Camera este liniară şi task-urile sunt logice. Eu m-am distrat la Bolthaus şi abia aştept să încerc si noua lor cameră: Mayan Maze. Pentru rezervări şi alte detalii click AICI.

Egipt, detectivi si serial killers- toate la DeCod3 Rooms

Da, da, vă povesteam ieri de un fel de maraton de Escape. Aici aveţi continuarea:

Am fost sâmbăta la DeCod3 Rooms cu Alin, Malaez, Andrei, Emil şi Sofia. Ce am făcut pe acolo, bănuiesc ca ştiţi deja. De data aceasta am experimentat 3 camere cu tematici destul de diferite.

Prima a fost The Tomb un mormânt egiptean. Ştiţi filmele alea în care râmân nişte tâmpiţi blocaţi în nuştu ce temple şi trebuie să găsească o metodă să scape? Fix aşa am fost şi noi, prinşi într-un templu din care trebuie să ne eliberâm în mai puţin de 60 de minute. Am apreciat foarte mult decorul, multă atenţie la detalii, o lumină slabă, cât să creeze ambianţa dorită pentru a intra mai uşor în piele personajelor. Noi am evadat în aproximativ 41 de minute. Vreu să aud că ne-aţi întrecut!
După prima evadare, am plecat spre a doua. Cred că am fost antrenaţi pentru că din The Frameup am reuşit să evadăm în doar 25 de minute. Povestea camerei sună cam aşa: agentului Smith îi este înscenată o crimă iar noi am fost însărcinaţi să descoperim adevărul în doar o ora! Noi l-am descoperit, dar nu vă pot spune nimic despre ce am aflat.

Camera a treia Serial Killer. Hmmmm, da… a fost o provocare. Pe lângă faptul că ştiam că avem doar o ora pentru a      scăpa de minunatul care ne închisese în cameră pentru a ne ucide mai tărziu, am mai fost şi… oh SPOILER ALERT, nu, nu. Să continui… Am început destul de entuziaşti după succesul de la Frameup, aşa că am reuşit să parcurgem o bună parte din cameră în aproimativ 30 de minute. Deja ne gândeam la un nou recond, când am descoperit ultimul task. Şi pam, pam, pam… ne-am blocat. Nu o să mai dau vina pe oboseală. A fost un puzzle care solicită multă atenţie şi ochi pe pereţi.

Ordinea dificultăţii camerelor de la mic la mare arată, din punctul meu de vedere, cam aşa: The Frameup, The Tomb şi Serial Killer. Dar sunt tare curioasă de cum o să le evaluaţi voi.

P.S. O călătorie în The tomb este seminificativ mai ieftină decât un bilet de avion până în Egipt. E doar la 2 paşi: Str. Boteanu, nr. 3, ap. 8, interfon 118C

Mica pauza de la invatat, dar nu si de la evadat

Din categoria, io vreau să învăţ, dar nu pot. În weekend am tot muncit din greu, a fost un fel de provocare aruncată de minunaţii mei colegi: Malaez şi Alin, un fel de maraton de Escape.

Am să încep cu ultimul la care am fost. Pam, pam, pam: Escapart!

Fain tare! 2 camere: Garsoniera şi Patogen.

Le-am încercat, desigur, pe amândouă şi am aproape evadat din ambele.

Am început cu Garsoniera. O cameră din care am evadat în cam 31 de minute. Hint: dacă oamenii ăia au făcut nişte filmuleţe, trebuie să vă uitaţi la ele PÂNĂ la final, nu-i aşa băieţi?  Mi-a plăcut tare, camera de dificultate medie, decor ingenios şi foarte bine pus la punct. Dacă eşti pasionat de Escape şi vrei să te relaxezi după muncă, Garsoniera e camera IDEALĂ! O ambianţă plăcută, probe prin care treci cu atenţie mare la detalii şi puţină ingeniozitate.

Următoarea cameră a fost, bineînţeles, Patogen, de aici nu am prea evadat. Noi dăm vina pe oboseală. Hint: Dacă sunt mai multe plicuri, trebuie deschise TOATE! (noi am cam uitat de unul, tocmai de ăla important, Şerban va sublinia că eu am greşit). Dacă găsiţi ceva ce nu vă trebuie pe moment, nu uitaţi de el, poate fi util… mai tărziu. Faţă de Garsonieră, cred că la Patogen ne-a încurcat şi lumina obscură( în general, îmi plac mult camerele cu lumină slabă, dar recomand să fie făcute cu forţe proaspete, pentru că o lumină slabă îţi va îngreuna evadarea).

Vă recomand să le încercaţi pe amândouă în funcţie  de preferinţe. Rezervări faceţi cu doar un click AICI.

Ce am mai descoperit?

1. Malaez nu ştie să faca diferenţa dintre un destinatar şi mesajul în sine pe un telefon ( el e cu social media… greu, greu daca nu implică o postare pe Facebook, pe blog ceva).

2. Că nici Şerban nu prea le are cu GPS-ul.

3. Capacitatea lui Emil de a distruge tablouri se transmite si la mine.

4. Că Alin trebuie să fie ghidat mereu de o voce feminină.

Am fost actriţă în Matrix şi artistă în doar două ore

După cum spuneam şi zilele trecute, colegii mei mă ţin departe de facultate. Am avut un weekend plin de provocări pentru “creier” şi nu, nu mi-am tocit coatele pe cursurile pentru facultate. Am fost la escape, e tot un fel de atrenament pentru sesiune, se pune, nu?

Ei bine, luni am fost cu Alin, Şerban, Malaez şi Emil la Misterium 52. Pam-pam. Da, da, ştiu că vă aşteptaţi să aflaţi ceva şi despre cum am ajuns acolo. Ei bine, trebuie să recunosc că ne-am întâlnit direct în faţa clădirii cu pricina. Deci fără rătăciri, fără GPS.

Prima cameră în care am intrat a fost Camera Artistului. A fost pe gustul meu. Foarte colorată, foarte vioaie, o grămadă de chestii prin care puteai să cauţi, să tot găseşti indicii… mai trebuia doar să le pui cap la cap şi să evadezi. E o cameră de dificultate medie, din punctul meu de vedere, dar v-aş sfătui să mergeţi în număr mare, mai mult de 3 persoane, deoarece sunt anumite etape ale evadării în care o să aveţi nevoie de mai mult de 2 persoane. Noi am reuşit să evadăm în vreo 43 de minute. Cred că puteam să ieşim şi mai repede dacă Malaez nu stătea cu cheia în mână şi se mişca în slow-motion până la uşă.

A doua cameră a fost ceva mai dificilă, o să vă spun de la început că nu am reuşit să evadăm. Asta e… nu ne-au ţinut bateriile. Eram la un pas! Camera Matrix este destul de complicată, indiciile trebuie întoarse pe toate părţile (literalmente). Trebuie multă, multă, multă atenţie chiar şi la cele mai mici detalii. Rata e foarte mică… hm… a reuşit să evadeze, o stai, cât? DOAR O ECHIPĂ.

Noi nu am reuşit, dar voi puteţi încerca. Aveţi aici pagina pentru rezervări!

A inceput sesiunea…de ESCAPE

Se pare că în prag de sesiune( aia de la facultate), minunaţii mei colegi(Alin şi Malaez) mă tot provoacă la Escape. Cum nu prea pot să îii refuz, mi-am pertrecut câteva ore din acest weekend închisă cu ei( Malaez, Alin, Emil, Raluca Cojocaru şi Raluca Cincu).

Dacă am evadat sau nu, o să aflaţi imediat.

Duminică am fost la Lockedin, un Escape Room aflat la început, sunt deschişi cam de 3 luni. A da, spre surprinderea tuturor de data asta Emil, chiar ne-a îndrumat spre locul corect!

Ce am facut acolo? 

Am fost închişi în celula unui condamnat rus, care fusese omorât de către alţi deţinuţi. Motivul crimei era unul simplu: victima avea un plan de evadare, care putea fi pus în practică doar din celula sa. Aşadar, noi am fost repartizaţi în celula 37 din care a trebuit să evadăm.

Pentru a evada din această cameră e foarte important să keep it simple. Aşadar dacă sunteţi începători, aceasta este provocarea ideală. Experienta noastră în ale Escapeului ne-a cam încurcat uneori. Noi ne tot făceam idei despre cum am putea să rezolvăm, dar nu… totul este chiar în faţa noastră.  

Ce mi-a plăcut destul de mult este că, pentru e descoperi cheia, trebuie să realizezi un puzzle ale cărui piese le găseşti în timpul probelor. Deci nu prea ai cum să evadezi dacă nu treci prin toate etapele.

Cameră faină, decor destul de simplu… la modul că atunci când am intrat m-am tot gândit „Da unde găsesc io cheia aici?”. Dar totuşi ne-a ţinut ocupaţi vreo 41 de minute şi ne-am clasat frumuşel pe locul doi în topul evadărilor. A, v-am spus că pe primul loc e o echipă de începători în ale Escapeului?

Vreţi să-i întreceţi? 

Nu mai aşteptaţi: Strada Radu Voda, nr 16A

Sau pentru rezervări click aici.

P.S. Dacă vă grăbiţi să ajungeţi zilele astea pe la ei şi dacă evadaţi o să câştigaţi bilete la filmul Comoara. Cum noi am evadat deja ne-am rezervat timp şi pentru film.